Razboi si pace

by on 18 aprilie 2014

Ajung acasa. Parchez masina si ma indrept spre bloc. Ii vad la geamul de la bucatarie – doua zambete largi, unul langa altul si manute agitatoare in dreptul lor. Fotografiez cu un gand imaginea, indesand-o intr-un colt de memorie. Acolo de unde mai scot din cand in cand si privesc cu ochii mintii poze numai de mine stiute. Cum e cea cu ei si Tati harjonindu-se in sufragerie, in timp ce eu intind rufe si-i privesc prin geamul usii de la balcon. Mai e una cu ei trei plimbandu-se pe-afara, inlantuiti de maini: Tati –  mare, ei – mici, de o parte si de-alta a lui. Sau cele cu ei dormind in timp ce-mi lipesc buzele de fruntile transpirate de fugareala cu Mos Ene dinaintea somnului.

Urc scarile in chiuiturile de dupa usa apartamentului. Descui si capetele li se itesc pe rand.

Sunt informata despre starea lucrurilor in timp ce-mi abandonez ghetele si haina pe hol. Ca iar nu a ascultat, ca face numai ce vrea (da, el, Micutul). Pacea-i gonita de razboi.

“Te rog, imbraca-te, sa iesim afara! Mergem cu trotinetele sa vedem niste oua uriase”

Tumbe pe pat, fugareli intre camere, chinuit pisica. Incepe tirada: “Nu vreau iar cu trotineta, m-am plictisit, nu pot merge la fel de repede cum merg cu bicicleta, nu am chef, raman acasa…”

Repet ca un CD stricat: ”Te rog sa te imbraci ca sa iesim astazi din casa! ”

“Cu ce ma imbrac? Mi-ai pregatit hainele?” (hainele erau langa el, el cu fundul in sus in pat). “Nu merg nicaieri, raman acasa, ma uit la televizor, ce, voi cum va uitati, noi de ce nu avem voie?”

Inghit cu noduri sentimentul de bine ce-l aveam inainte de a intra pe usa.

“Te rog sa te imbraci!!!” (cred ca m-au auzit si cei de la etajul 10)

Mormaie imbufnat, tragandu-si pantalonii pe el.

Comentariile continua pe masura ce-si inghesuie picioarele in adidasi. Il mai prinde o data pe Puric, il trage nitel de coada, mustati, urechi, sa-i arate care pe care.

“Uite cum se balangane ghidonul de la trotineta, de-asta nu vreau sa merg cu ea!”

Cu nervii ambalati la maxim caut o surubelnita, o cheie, invart, strang. Acompaniata de acelasi fond sonor.

In cele din urma iesim .

“De ce nu mergem pe-aici si trebuie sa ocolim? De ce mergem cu masina, ai spus ca mergem cu trotinetele? De ce, de ce, de ce?”

Ne-am plimbat, am vazut oua si iepuri uriasi.

Micuta pe alei, el prin gropi, pe gratare trancanitoare, pe pante periculoase, cu viteza, cat mai mare viteza. Si balansandu-se periculos, odata cu temerile mele. Numai sa nu-l vad cu gura lipita de asfalt!

Acasa iar a avut ceva de impartit cu sora-sa. S-a lasat cu plans. Lacrimile au spalat frustrarile. Razboiul se sfarsise.

Am evadat cu Tati de-acasa. Una din putinele ocazii in care iesim doar noi doi, sa petrecem timp cu oameni mari. La un pahar de bere ne amuzam amar intrebandu-ne cu cine-o semana si cum de are atata energie sa ne toace creierii marunt, marunt.

I-am regasit in pat la miezul noptii. Cu respiratii linistite, pline de vise. Au deschis ochii pe rand. Ne-am imbratisat, ne-am pupat, ne-am iertat.

Pace din nou.

 

 

  • Categories: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *