Liniste

by on 25 iunie 2014

“Nu vrei sa cotesti un pic pe drumul asta?” – am intrebat eu cu jumatate de voce.

“Unde, aici?” intreba el nesigur.

Ne intorceam spre casa. Singuri. Pe Micuti ii lasaseram la bunici.

Ca de fiecare data cand ne desparteam de ei dupa vreme indelungata de stat impreuna, taceam unul langa celalalt si nu reuseam sa legam o discutie care sa nu fie legata de mancare, jucarii, scoala, gradi, of-uri copilaresti, etc

Am urcat pe un drum ingust serpuind printre case. Dupa coama dealului, LINISTE:

A tras pe dreapta, in vecinatatea unui lan de grau si a oprit motorul. Am coborat si-am mangaiat spicele crude, matasoase. Mi-as fi dorit sa fie si ei acolo, sa topaie pe drumul de caruta ce marginea campul. Dar era bine si asa. Foarte bine, chiar!

Ne-am umplut sufletele, mintile si urechile cu LINISTE.

Eu si Tati respiram prin copii. Constientizam faptul ca vietile noastre sunt marcate de o rutina care ne apasa greu spre sfarsit de an scolar. Stiu, e cursul firesc al unei familii concentrate pe nevoile copiilor. Implicit ne abandonam ca indivizi si atunci cand intervine o pauza in marea cursa, facem tot posibilul sa ne aducem aminte ca la inceput am fost doar noi doi. Avem nevoie de asta!

Acum doua zile ne-am plimbat prin oras, am depanat amintiri cu miros de TEI. Asa cum mergeam de mana, unul langa altul, ne simtea ca acum 16 ani, cand drumurile noastre s-au interesectat. 16 ani…wow

Acasa e LINISTE. Nu la fel ca in vacantele trecute, fiindca Puric are grija sa rasune incaperile de mieunatul lui. Pana si el e surprins de atata lipsa de actiune si leneveste mai mult ca oricand.

Vedeti, Micutilor, viata nu e atat de interesanta in lipsa voastra! E doar multa LINISTE. Si stiu ca pe voi v-ar enerva asta si v-ati plictisi ingrozitor. Asa ca pana una, alta, ne chinuim noi sa o suportam:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *