Domeniul medical se pare ca se afla intr-o continua expansiune si chiar daca celulele stem nu reprezinta o noutate, acestea fiind folosite cu succes de peste 50 de ani, in prezent inca sunt descoperite noi beneficii aduse de acestea. Asadar, celulele stem sunt acele celule care au potentialul de a se transforma in oricare alte celule din corp, iar una dintre principalele caracteristici e reprezentata de posibilitatea de multiplicare. Cu alte cuvinte, acestea pot deveni orice fel de celula, de la cele ale inimiii, oaselor, muschilor, pielii, creierului si nu numai si exista mai multe surse in corp ale celulelor stem.

Diferite tipuri

Acestea au capacitatea de a se inmulti pentru perioade lungi de timp, insa au si posibilitatea de a deveni orice tip de celule din organism, iar cel mai bun exemplu e reprezentat de cele prezente in embrionul care ajuta bebelusii sa se dezvolte in pantec. Astfel, celulele pluripotent induse pot fi folosite intr-o multime de conditii pentru a inlocui celulele sanatoase care au fost afectate in urma unor accidente sau boli.

In schimb, la StemSure putem afla ca exista si celule stem care sunt obtinute din tesuturile dezvoltarii unui fat, iar acestea au caracteristicile tesuturilor de unde provin, adica nu pot avea mai multe roluri. Asadar, daca acestea sunt asociate muschilor, inimii, creierului, pielii si nu numai, pot fi folosite doar in cadrul acestora. Nu trebuie omise nici celulele stem adulte care sunt prelevate din diferite zone ale corpului, de obicei din sangele maduvei osoase, care reprezinta o sursa foarte bogata si se foloseste pentru a trata diferite afectiuni serioase.

Prelevare

Oricare ar fi varianta aleasa, procedurile de prelevare nu sunt deloc complicate, iar acestea se efectueaza sub efectul anesteziei locale sau generale, in functie de preferinte si nevoi. Una dintre cele mai populare optiuni este si una dintre cele mai simple, si anume prelevarea celulelor stem din sangele cordonului ombilical imediat dupa nastere. Totul se desfasoara imediat si se profita de prezenta acestei surse foarte bogate, care in alte conditii este irosita, iar tratamentele ulterioare vor veni in ajutorul a nenumarate persoane, StemSure punand la dispozitia celor interesati o banca speciala pentru pastrare.

Potential

In prezent exista o lista cu peste 80 de afectiuni complexe care se pot trata cu ajutorul celulelor stem si se asteapta ca in anii viitori lista sa fie completata si cu alte boli, motiv pentru care acestea sunt considerate viitorul medicinei intrucat vor ajunge sa reprezinte o solutie pentru tratarea diabetului, problemelor cardiace, Parkinson si altor boli cronice. In acelasi timp, celulele stem pot fi folosite pentru descoperirea si testarea a diferite tratatamene, insa si pentru a intelege mai bine fenomenul defectelor la nastere si nu numai, fara a mai fi nevoie de voluntari.

Categories: Uncategorized

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *